România are peste 60% din izvoarele Europei de ape minerale naturale, izvoare cu apă folosite în scop terapeutic, izvoare cu apă extraodinară care se exporta acum 800 de ani la Constantinopol, izvoare cu apă premiată la nivel internațional, izvoare cu cea mai pură apă minerală din lume. Iar apele din România continuă să se întreacă pe ele.
Țara Dornelor, un tărăm de poveste
În locuri cu peisaje naturale de o frumusețe naturală care îți taie răsuflarea, plaiurile Bucovinei ocupă un loc aparte. Munții, codrii de brad, văile și luncile verzi presărate cu flori, aerul proaspăt de munte, toate acestea oferă ținutului un pitoresc aparte.
Repere geografice
Țara Dornelor a fost înzestrată cu o rețea hidrografică bogată. Numeroase izvoare de ape minerale, renumite pentru calitățile lor terapeutice deosebite, izvorăsc din adâncurile acestui tărăm. Din loc în loc, pot fi observate stânci imense, calcaroase. Prezența vulcanitelor, imediat spre apus, cu curgeri de lave și intercalații groase de aglomerate vulcanice sunt mărturiile unei ample activități vulcanice în masivul Călimani.
Carpații Orientali, una dintre cele trei mari grupări muntoase ale României, prezintă o varietate de roci, cu aspecte geologice și morfologice diverse și o largă tipologie de floră și faună. Situat în partea nordică a Carpaților Orientali, Ținutul Dornelor se află la întrepătrunderea Munților Călimani, de origine vulcanică, cu Munții Bistriței, constituiți din șisturi cristaline.
Peisajul Țării Dornelor este înconjurat de munți falnici: Munții Rarău, Munții Giumalău, Masivul Călimani și Munții Bistriței. Regiunea e cunoscută pentru parcurile sale naționale (Călimani, Rodna), turismul balnear (Vatra Dornei, Dorna Cândreni, Poiana Coșnei) și pentru rezervațiile naturale (Cheile Zugreni).
Datorită așezării sale la poalele munților, într-o zonă de convergență a maselor de aer aflate în mișcare, Ținutul Dornelor beneficiază de un climat subalpin, propice unei vegetații luxuriante. Țara Dornelor este un plai binecuvântat de natură, ascunzând în adâncurile sale resurse valoroase, printre care și apele minerale.
Legendele locale spun că apa izvorâtă din munte are un caracter aparte, ce-o face să reziste trecerii timpului și să rămână mereu neschimbată, ”sălbatică”, fiind o perpetuă sursă de sănătate.
Munții Carpați găzduiesc cele mai mari populații de lupi și lincși de pe continent, iar pe crestele lor înalte trăiește o subspecie a caprelor negre, denumite și ”antilopele Carpaților”.
Mai mult, țara noastră are cea mai mare populație de urși bruni din toată Europa, numărul acestora fiind de aproximativ 5000.
Acesta este adevărul istoric despre apele din regiune. AQUA Carpatica este astăzi exact cum a fost de secole întregi: curată și pură.
Nimic adăugat. Fără îmbunătățiri. Fără carbonatare articifială sau procesare.
Exact așa cum trebuie să fie o apă minerală naturală.
Prima exploatare a apelor minerale din Munții Carpați a fost condusă de Imperiul Roman (primele secole î.Hr.)
1410 – Prima atestare documentară apare într-un act ce aparține domnitorului Alexandru cel Bun, scris în alfabetul chirilic, datat 15 februarie 1410, Suceava, prin care domnitorul dăruiește Mănăstirii Moldovița munții Suhardul Mare și Suhardul Mic. Documentul a fost scris în piele cu litere chirilice și a fost păstrat până astăzi la Muzeul Național Român de Istorie din București. (Balan, Th. – ”Noi documente Câmpulungene”, tipografia ”Mitropolitul Silvestru”, Cernăuți, 1929, p. 8 -9). Izvoarele cu ape minerale sunt întâlnite de asemenea în scrisorile lui Ștefan cel Mare din 13 septembrie 1473 și 15 septembrie 1499, unde sunt descrise ca fiind ”izvoare cu apă tămăduitoare”.
1608 – Anul 1608 aduce o altă confirmare a existenței izvoarelor cu apă bună pe meleagurile Vămii (Dornei). În călătoria sa prin Moldova, Dobrogea și Bulgaria, ecleziarhul armean Sdimeon Dbir Lehati confirmă faima și frumusețile dornene (Lehati, S.D. – ”Memorii de călătorie și Cronica Nerses Akinian”, Viena, 1963, p. 4- 7).
1776 – Generalul austriac Spleny, primul guvernator militar al Bucovinei, a confirmat ”existența și calitatea izvoarelor de apă minerală din regiunea Dorna” (Arhivele istorice centrale din București – Pachetul 23, Doc. 1/1776).
1790 – În 1788, omul de știință Belsazar Hacquet întreprinde o călătorie de studii în Carpați și publică în 1790 cartea cu titlul ”Cele mai recente călătorii geografico-politice ale lui Hacquet în anii 1788 – 1789 prin Carpații Nordici ai Daciei și Galiției”, în care consemnează compoziția minerală a apei din bazinul Dornelor și face următoarele aprecieri despre apa existentă aici: ”este terapeutică, am băut-o chiar eu în mai multe rânduri și efectele ei nu au fost decât salutare”.
1806 – Doctorul galician al Bucovinei, Ignatz Pluschk, trecând prin regiune, a descoperit că păstorii obișnuiau să bea apa de izvor ca pe ”o apă dătătoare de sănătate”, așa că a decis că izvorul trebuie exploatat. Astfel, apa a fost îmbuteliată și exportată către Viena și Odessa. Tot el a făcut prima expertiză fizico – chimică a apei în 1808 (Constantinescu, I. – ”Din Valea Bistriței în Valea Vișeului”, Editura Meridiane, București, 1968, p.69).
1807 – Ulterior cererii Administrației Galiciei, autoritățile înalte de la Viena au alocat o sumă de bani pentru ca aceste izvoare să fie curățate și renovate, dar și pentru construirea unui stabiliment balnear la Vatra Dornei (Arhivele Județului Suceava – Doc. VII/19,24).
1817 – Împăratul Franz Joseph I al imperiului Austro – Ungar a scris despre apa minerală din Bucovina în memoriile sale: ”este un izvor feruginos cu efecte terapeutice ce este apreciat până și de moldoveni. Este cea mai bună apă minerală din regiune”(Franz Joseph I – Împăratul Austriei – ”Memorii de călătorie din Bucovina”, 1817 – 1823).
